Pe când trecea sfios prin nerăbdare
înălța într-un cânt în cor de îngeri,
mărețul îndem de alăturare
să-ndepărtezi durerea ce o sângeri.

De dimineață să te rogi fără de grai
povara-n veșnicia fără moarte
prin sfânta rugă să se audă-n rai
s-aduni apoi cuvintele-ntr-o carte.

Puterea s-o cultivi cu multă trudă,
să nu te lași la niciun bogat dator,
să nu observi când fruntea îți asudă
cu lumina călăuză-n viitor.

Și pacea ca un imn la intonare,
să curgă-n zile prin pământ și apă
comori sedimenteze sub izvoare,
absența ta să nu te mai încapă.