Conturul câmpului de rapiță
Înapoindu-se grăbit către locul ce-l numisem
Nu demult acasă
Se ștergea tot mai mult, devenind o briză.

Priveam înainte griul șoselei ce alerga
Mai repede decât putuseră vreodată inimile noastre împreună
Și se îndrepta, înaintea mea, precum un ghid,
Către cerul alb.

Mai lin de-atât nu s-ar fi putut
Nici de-am fi fost un stol de păsări
Migrând printre-atâtea amintiri
Necunoscute încă.

Peisajul ne proteja
Învăluindu-ne-n povești viitoare
Ce erau deocamdată vise
Netraduse în cuvinte.