doină de trimis prin fluier și prin tulnicele femeilor cântecele de ispravă
și de izbândă
a bunului
totdeauna
cu
zvonul dinspre ceruri pe care uneori îl mai prindem fără să ne dăm seama prea bine
prin ierburi și prin ponoare ne așteaptă încrâncenarea semințelor grase
și pacea
lor de a se afunda în pământul sănătos al sătînimilor despre acei de la sat cântam eu
prin cuvânt
și
prin scriere
baladele oamenilor sunt vechi ele s-au purtat din gură în gură
iar astăzi
pământul este negru afânat și îngrășat el poartă roadă bogată
de la casa Anei
până la cea a Măriei lui Văsîlie cea cu doi copii care nu vor cunoaște niciodată războaiele
maica trage de zor la firul de lână
aspra ei atingere a mângâiat
odată
pământul
după ce l-a primit înapoi de la cei care i-l luaseră cu de-a sila
pe răzor însă e pace
iar eu care îmi caut pacea ca pe un bărbat cu părul foarte moale atingerilor
îi găsisem fața cu mâinile mele
umede de la ploaie
așa vă zic
stați în case trageți perdelele peste geamuri și lăsați câinii să vă păzească casele voastre
pline de sănătate
nu-l mai vindeți
căci pământul de-acasă este mai bun decât toate
mai sfânt peste toate
căci
cu oasele noastre să-l fi păzit demult, până astăzi
porumbeii noștri de-acasă sunt liniștea inimilor noastre peste casa trupească
o țară și o casă avem, nu mai vindeți
căci Ștefan cel Mare-a luptat pentru ogoarele voastre
și pentru copilul sărac care se joacă acum cu piciorușul în baltă
nu mai vindeți
nu vă mai vindeți
lăsați pământurile copiilor voștri și neamurilor
care sunt
odată să vină,
românilor;
ostașii noștri nu le-au lăsat din mâini niciodată
lasă-mă inimă acum să intru în biserica lui Iisus cu picioarele mele obosite
și să Îi aduc mulțumire.