m-am întâlnit cu bărbatul care pritocește apele
ce mai faci, omule, îl întreb
uite torn o cupă în altă cupă,
mereu una mare într-una mică, să se limpezească,
să ne simțim ca pruncul în apa botezului

bine, îi spun, hai să mergem să pritocim ploile
și izvoarele și marea
să adunăm zgrunțuri de sare în pumni,
să-i aruncăm peste pietre
în valea seacă,
să ne clătim frunțile cu apă dulce curată
pînă vom vedea adevărul cu ochii

luna e o lacrimă a unui zeu, crede-mă,
iar soarele
e locul acela care mă doare
cînd plînge copilul meu