atât de absurd, atât de delicate imagini
de circ ambulant, un manechin din Vogue
obsedant, brațele întinse, vocea ta
un fel de răbdare, un fel de anxietate pe un câmp
de cenușă. am așteptat tăcut. îmi imaginam
perfecțiunea, liniștea întruchipată
a careului ăsta prea stâns, bântuit
de fantomele unor vechi porțelanuri
desprinse din slăbiciunea leneșă a acestui
interludiu organic. furam atenția din obișnuința crudă
a unei monorealități prea evidente, prea dusă prin noapte
cu puterea celuilalt eu încurcat. corectam impresia și...
totul părea o glumă. interesul tău bonom
pentru corăbii în miniatură, rolul tău
de femeie acustică, pădurea lipită de geam.
"totul e de plastic" îmi spun. "chiar și iubirea
o imitație într-un stil american făcută cadou
un blestem atavic al fericirii în doi
suspinând din adânc nestatornic."