sunt zile în care îmi simt trupul ca un studio de televiziune
în care totul se duce de râpă din lipsă de investiții iar eu mă învârt de nebun
moderator rămas fără invitat înainte de-a intra în emisie

și-ntr-o zi ca asta îți voi spune că viața mea
a fost o grilă tv supradimensionată
habar n-aveam cine sunt oamenii
când ieșeam pe stradă cu microfonul în mână
se fereau toți de mine ca de ultimul bolnav de la tichilești
la conferințe de presă aveam o agendă rufoasă în care păstram
o icoană cu un preot martir de prin corhana
îi desenam aureole și plete în timp ce unii colegi adresau întrebări
domnu’ primar unde își pot face câinii nevoile în oraș
de ce la primărie pentru angajare pe nu știu ce post se cer nouă ani jumătate
de ce pentru concertul lui smiley s-au plătit 15 mii de euro
ședințe de consiliu local în care opoziția bineînțeles se opune măririr taxelor
ori vrea subvenții mai mari pentru transportul public în comun
funcționam ca un piston bine uns
ca un local împinge tava în care din când în când
un patron de magazin mixt devenit dintr-o dată acționar la tv
îți dă sfaturi prietenești despre cum să faci știri care contează
cum să scoți de pe site și youtube știrea cu un om de afaceri condamnat la muncă în folosul comunității ca nu cumva să rezilieze contractul de publicitate
și cum să nu mai intri în emisie fără sacou iar dacă n-ai îți aduce el
unul de-acasă

lansări necunoscute de carte unde toți vor să existe
eu mă-ntrebam cine sunt și ce caut aici în timp ce un critic bonom îmi repeta să-i trimit cărțile să-mi facă dosar pentru intrare în usr
simpozioane comunicări vernisaje la care stăteam jumătate de oră și când plecam cu mine pleca jumătate de sală
tot ce-am trăit am trăit cu furie
ba nu
cu spaima că nu voi găsi în arhivă sincron
pentru clipa din urmă


*

eu am zece degețele
ce-am voie să fac cu ele
să corectez la sânge cartea terțiarului franciscan
revelațiile catalinei rivas viața lui bonaventura și alte manuscrise care zac acum pe birou
să le duc la piept și să caut o poziție cât mai împăcată cu anonimatul
să împart bomboane gumate plozilor de ursari care mă strigă
în drum spre redacție
să număr melcii zdrobiți pe șosea și să le citesc stâlpii

sunt zile în care la 6.20 trec pe lângă bunul păstor
ca de obicei la biroul parohial coadă
în stația de autobuz croitoresele așteaptă marele nor al lui magellan
strungarii pe andromeda pitică
eu mă lipesc de-un copac și-mi măsor umbra îi spun cu blândețe
nu te grăbi
de mic visam să devin mare nu mi-a spus nimeni
cei mari nu pot da înapoi timpul
de aia au ceasuri de mână să știe
cât timp le-a rămas

și-ntr-o zi ca asta îți voi spune că viața mea de acum
e o dimineață continuă în care ferestrele grădiniței de lângă noi se deschid larg
copiii ursarilor cântă la nesfârșit
eu am zece degețele
ce-am voie să fac cu ele
să mă joc în bălți? daaaa
în depărtare zumzetul monoton al unei făbricuțe de bolțari
ca mașina de spălat de acasă
când lucrezi într-o editură îți dai seama de ce corpul uman
are peste 200 de oase: îți trebuie clei nu glumă
ca să-ți legi zilele între ele cât mai frumos