cândva se făcea că aveam nu numai nopțile albe
ci și oasele albe
insomniile-mi pe jumătate adormite
erau zvelte în vocalele întunericului.

saltimbanc la schimbările bruște de spectre
tâmplele îmi pulsau haotic
până la venirea aurorei
când se nășteau consoanele
unei dimineți înturnate

abia atunci, aproape pe furiș,
mă înstelau cerurile înspre somn
de mă contorsionam până la separarea
de umbră și de tril

acum am un fel de somn diurn
dimineața își dezmorțește oasele albe
pe tâmplele mele visătoare
pregătindu-mi alte seri de chihlimbar
prin care să desfac ritualic reflecții
despre cum să îmbin în părți egale
ziua și noaptea din mine.