Te înțeleg, minune-ntruchipată -
în orice semn al tău e-o mănăstire,
în orice zâmbet, cartea de zâmbire
și-n încruntare-o mare înghețată.

Pe deget mă învârți fără oprire,
cum vrei mă pui, prea neînduplecată,
sunt titirez la margine-ngropată
și când mă bagi și când mă scoți, din fire.

Cu apa care curge-n râul morii
tu pleci în sihăstrie, eu mă dreg,
că ne iubeam cum n-am iubit, ca chiorii,

iar din beția dragostei, întreg
mi-a mai rămas doar maximul erorii
că te pricep. Dar, nu… te înțeleg.