între noi era ascuțirea dragostei
în toxicitatea păcatului din perne
eternitatea părea clipa în care suiam
ca într-o caleașcă având destinația visul
deasupra statuie sta cerul
învelindu-ne-n glăsuire a pietrei
adiam tăcerea aceea
cu urechea din spatele timpului
pe muzica aceea ne dansau toate flăcările și
ochii noștri aveau straie lichide

ne piteam undeva între întrebare și răspuns
între inimă și duh poate
eram posibili drumeți pe calea lui mâine
sângele ne venera minciuna
să se poată așeza mai lesne
lângă adevăr
nefiindul

Dumnezeu devenea atingere