fiecare clipă e ca un cocoș ce cîntă
te privesc, văd o lume bogată pe care o ții în mîna ta stîngă
aurie ca un gest al lui Buddha
statuile din lemn au tăcut și Ceres e bolnavă și miroase
a brad uscat
e liniște și cometele scîrțîie ca niște sănii
prin Calea Lactee amintirile se repetă
trec trenuri
prin zăpadă și printre toate micuțele flori galbene
printre peștișorii din micul iaz
unde am întîrziat privind atît de fericită, de parcă eram o driadă

printre arbori plîng secolele și poeții,
totuși cocoșul cîntă
a ploaie, a dimineață și încă ceva ce nu mai țin minte
un șir de animale de curte plouate și triste fiindcă
împăratul a cerut o suovetaurilia
sînt o inimă a nimănui în care intră soarele
și merg să culeg brîndușe

dorm liniștită ca un iaz de munte
dar și atunci cocoșul cîntă