Poate că mâine vei găsi pe undeva mănușile albe, de piele, ale femeii
era foarte frumoasă și era a ta
încă un cercel chihlimbariu căzut din cutie, pe jos, felul cum își purta
picioarele la tine
pe așternut;
printre desenele cu note de sol și tot felul de chei care și acum vă plâng, dragilor
cântecul îl știați amândoi;
dimineața închideai ușa făceați dragoste și apoi alergai încă flămând spre serviciu
apoi ea a plecat
dusă a fost
naibii
și
îngerilor
care începuseră să o păzească, de frică;
desigur,
și-a găsit cerceii înapoi,
deprinsese (cred) să te urască în taină,
începuse să te plictisească când voia prăjituri,
așa a fost,
ți-a luat câinele de vânătoare și nunta în care ea ar fi fost actrița principală
femeia
aceea
nu e ca cealaltă
legănată
și dulce, când se așază în leagăn, și cu mult mai naivă,
oare cum sunt eu,
pentru tine,
nu știu de ce Timișul îmi pare azi dat cu var -
pare alb -
pe tot felul de străzi trec actrițele dumneavoastră cu pielea ciocolatie
pulpele lor
femei la fel de diferite ca pânzele lui Caravaggio pe
lângă
dezordinea ordonată a lui
Miró
și doamnele dumneavoastră;
în timp ce mai plouă și acum cu trandafiri
și cu salcâmii care vor urma să mai cadă
oare,
dragostea mea,
cine este dragostea mea,
îmi pare că dragostea este o nuntă cu mâinile, lângă un fel de trandafir noduros,
înțeleg indiencele
veselia
parfumurile lor și esențele din lemn de copac
însă în lemn
nu
se poate încrusta
niciodată
piatra
cea albă; Visez că mă mângâi pe creștet
și o zăpadă cât lumea...