Se zice că trăim într-o gaură neagră
Că de fapt suntem holograme,umbre în peștera vieții...
Hohotele de râs și de plâns sunt niște ecouri? ale cui?
Inimă, ești cum te simt,sau malaxor banal de secunde?
Mâna mea mângâie, mâna mea scrie, mâna mea e minciună?
Brațele clipei sunt mici la piept când mă strângi, dar moliciunea sânilor tăi
Adânc mă-nfioară. cum carnea ce freamătă de dor nu-i reală?
Ridic piedestale în ceruri,gânduri pe ele,efemere dar vii,
Eu, cum să fiu doar o părere? idiot și periculos e demersul
Acestui concept...
Las naibii scremetele doxatelor creiere,
Azi mă bazez pe concret și vă zic: da, sunt eu o gaură neagră
Fața mea e lumină, în mine o strâng, inima ceasornic
Al universului întreg,silabizând cuvânt cu cuvânt,
Tic-tacul uluitor de real al iubirii să-mi fie
Atât - carne vie, foc sacru cu flăcări de gând...