Mă-ntorc de dimineață cu fața înspre soare,
Să ard cum arde-acuma obrazul unei mame,
Strângând brațul de lacrimi sătulă de-așteptare
Și clipele de veghe de sete și de foame ...

Ea sprijină fereastra din amintirea noastră
Și încă-și șterge ochii, îi lăcrimează geamul
Împărtășind cu cerul culoarea ei albastră,
Senină din iubirea ce-i ocrotește neamul.

Iau toate gândurile de sărutări pe frunte
Le-mprăștii peste coala întinsă între noi,
Chiar de-i imens de lungă, privită de pe munte
E singura rămasă stăpână pe-amândoi.

Pădurea mea de cruci e ca un gard de sârmă
Și fiecare-așteaptă să răstignească-o Cristă,
A mea e lângă mine, să nu rămân în urmă
Câci tu ne porți și grija și soarele-n batistă.

Și îmi plătești păcatul căci o iubesc mai mult,
Decât tot ce-i pe lume, decât oricare mamă
Și-mi mori de fericire când inima ți-ascult,
Apoi te naști din nou cu poza noastră-n ramă.