Iartă-mă, printre degete-mi scapă
letargia zilnică de plictis consimțit,
sunt departe la lunca Cernii
unde cerbii se adapă
în miezul iernii
înainte de asfințit.

Într-o minunăție de miros de brad,
de limpezime în aer
și de zăbovire întru poezie,
spontan fără epoleți și grad
mai mult într-un balans de giuvaer
îmbrac podoaba serii târzie.

Și doamne îmi zic,
ce comori ai pus în țara asta
îi lași pe nesăbuiți să se înfrupte
și cât ești de amnezic,
numai pe noi cade năpasta,
toți vor să parvină
fură într-una pe rupte
și nu se mai termină.