Chiar de mă știi cuminte, nu am teamă
să cad pe coapse-n ploi seducătoare
și mâna în adâncuri, cu ardoare,
s-o mai aplec, trăgând de-a vieții poamă.

Aștept c-un tremur să redai ușoare
ecouri din laringe; mai cu seamă,
să-ntind pe buze albul ca o zeamă
și să-ți alint nesațul cu fervoare.

Când se-arcuiește-n clipe al tău spate
și se inundă patul de-amândoi,
îmi pare că zăresc înaripate

săgeți de aburi ce pornesc în roi
spre-a ne urni din trupuri, și-n curate
simțiri să ne înalțe din puhoi.