să ard în tăcere, să scurm în cenușă și casă să-mi fie o zi fără ușă
să între, să iasă, furtuni și-înnoptări când viața-mi împarte tristeți și-încruntări

eram în burta chitului, atât de aproape și-atât de departe
că nici nu ai crede că duc chitu-n spate
aud cum lumina scâncește să intre și viața mă ceartă în zeci de cuvinte
adună-mă din tăceri și închide-mă-n minte

te aud cum șoptești, și-ți aud tunetul Doamne, aici este noapte și lumea chiar doarme.
se-închină la idoli mânjiți pe hârtie și-n vise ei văd cum norocul adie
desparte-mă Doamne de Iuda din mine, și aruncă-mă între tăceri
dar lasă-mi Doamne cheile uitării să mai mi-aduc aminte de sunetul de ieri

dincolo de mine sunt cuvinte și dincolo de ele sunt alții asemeni mie
căutători de comori abandonate, uitate
zâmbetele nu sunt sunete dar le îmbracă-n aură și inima răspunde oricărui curcubeu
lăsați-mi patima plânsului căci numai auzindu-mi suspinele pot spune: văd Doamne ce-i săpat în mine…

departe în mine văd lumea dormind, aud firul cum crește lumina desfrunzind