aria iubirii începe cu notele firave ale sărutului
dar nu toate sunetele sunt sortite viețuirii
sunt sunete ce mor încă din fașă
la început, sărutul pipăie aerul
și moare fulgerat

apoi vin recitativele
când noaptea se umple de simfonia trăirii
și cerul arde, carnea arde, plămânii ard
iar dincolo de dorință, spațiul se golește făcând loc ariei
în care sărutul se împlinește pe sine însuși
trupul vibrează, suflarea rezonează
și aerul își potolește strigătul

fulgerat de moarte
aerul pipăie stânca răbdării
sunetele prind iar viață, mai întâi un susur
apoi mare dezlănțuită, furtună despicând tornade
și când ultima răsuflare cade cortină, trupul se regăsește, mustind

săruta-mă, săruta-mi trupul și aria uitării mă va legăna în moarte