sunt un fel de călător de ocazie
m-a luat mai ieri o femeie de mână
apoi m-a părăsit,
am luat și eu o femeie de după mijloc
apoi am părăsit-o
şi tot așa,
târându-ne unul pe altul
am pornit-o prin deșertul cotidian
părăsindu-ne la intervale regulate
ba eu pe ele,
ba ele pe mine,
de la un capăt al pământului la celălalt,
de la o stație de autobuz la alta,
de la o casă de nebuni la altă dezintoxicare,
de la o minciună sfruntată la alta,
de la o dezamăgire la altă promisiune
evident,
nu știu exact care este scopul
acestor călătorii prin mocirla socială,
poate simpla perpetuare a speciei,
poate păcatul originar,
dar am o impresie bizară
că destinația finală
se termină ca de obicei într-o nebuloasă
în haosul dintre mine și tine,
în prăpastia dintre mine și tine,
în repetabila despărțire,
se termină undeva între compromisul cotidian
şi un ocean al singurătății.
mai ieri,
m-a luat o femeie de mână