eu am o jumătate de lume, noaptea. tu ai o jumătate de lume, ziua
oricât de mult te doresc, niciodată lumea ta nu-mi va fi accesibilă
la fel cum nici a mea nu îți poate fi, dar ideea întregului alină

lumina din mine tânjește după lumea ta,
tăcerea din tine arde toată lumea mea
amalgam din care poți împleti firul iubirii ideale
urmează-mă îmi șoptești dar întunericul nu poate fi străpuns, e prea adânc
dar lumina nu cedează, ea știe că orbirea îmbracă întunericul
și gustul sângelui desenează linia buzelor

Doamne, de ce ai lăsat jumătățile pe lume?
de ce ne-ai osândit la căutare
lăsând disperarea să ne macine în moara ei?