Nu regăsesc odihna-n lipsa ei,
și toate-mi par ca spinii de sub floare;
pe-oriunde-mi las mișcarea următoare,
îmi intră-n suflet țepii cei mai grei.

Minutele se-arată-obositoare,
și orele – șerpi lungi cu clopoței –
prin patul meu, veninul celui ce-i
mai amărât, îl scot la-naintare.

Și somnu-acela-n mine simt cum scade,
descoperind ce-i rău și ce-i caduc,
și-atinge depărtarea ce mă roade

din depărtări ce vin și ce se duc,
când zorile se-ntind să mă înnoade
în visul ei pe care îl seduc.