Când viața lor de viața ta se leagă
și când privești spre ei te vezi pe tine:
mai mult de-atât nu ești… și nu-ți convine
că ochii văd în sinea-ți lumea-ntreagă.

Privești în jos, în sus, și ți-e rușine
ca unui dumnezeu lipsit de vlagă,
și-ai vrea să uiți că vântul îi propagă
spre mintea ta retrasă-ntre ruine.

Din glas dement se-ascunde-n timbru dorul
ca frunza verde-n toamnele barbare,
și-arunci în ei durerea cu piciorul

deși îi simți, îi crezi, și-atunci te doare -
cum taurul răpune matadorul
și-odat' cu el și animalul moare.