când dorul de-a iubi în mine suie
singurătatea dându-mi grea beție
îți luminez iar sân cu șoaptă ție
femeie,-n amintire, la statuie.

mirarea mi-e de tine-mpărăție
din ieri în astăzi fum din flăcăruie,
asemănarea ta tăcerii nu e
în visul meu de taină-n semeție.

și din trecut, la-nțelepciuni redusă
îmi ești prin viață de nălucă strop,
o liniște în gând, o umbră-n spusă.

te ispășesc și redevin galop
și mi-e-ntuneric exersând, răpusă
o rază-n soarele de-amurg miop.