Se culcă pe gânduri ca pe o pernă de aer,
pe liniile paralele ale trecutului către viitor
înalță vise cu niște zmeie spre cer.

Prinde în palme lumina și o răsucește
și tulnicele răsună din munți,
nopțile se văluresc după cursul apelor.

Mă trezesc diminețile și se așază-n brațe
cu bucuriile razelor de peste păduri,
să-mi șteargă fruntea ridată de temeri.

Pe puntea de trecere peste involuții
ostașii grăbiți ai amiezii
vor să odihnească dincolo de orizont,

nimeni nu se opune
doar un sunet de corn anunță adunarea
tuturor cailor pentru plecare.

În mine se naște un altul
cu viitorul pe umerii goi
ce aleargă pe drumuri suprapuse.