Hăt! departe, spre hotare,
Strănutând de alergie,
Se foiește, n-are stare,
Toamna-n rod și pribegie.

”Hapciu!” într-un tir frenetic,
Și cu mâna-și ține nasul,
Rușinată că nu-i etic,
Tot grăbește verii, pasul.

Colo-n foșnet de pănușă,
Cercetează calendarul,
Și cu ochii de cenușă,
Stă pe ceas precum pândarul.

O zi, două...numai patru
Au rămas la surioară,
Acuș joc ca-n amfiteatru,
Și-o să spun ”Adio, vară!”

Bolta, auzindu-i planul,
Și-a luat staie mai groase,
Nu să-mbrace azi, sumanul,
Doar în zile neguroase...

Și în miriștea pustie,
Mama-șoarec bucălată,
Șopoti cu modestie,
Strângând spice-ngrijorată:

”Toamnă, stai, nu fi trufașă,
Că am puișoru-n fașă!”