veșnicie ușoară iubito

știu că mă-aștepți
te-ai dus să ne-ncălzești așternutul
de aia lutul ăsta
după plecarea ta-i din ce în ce mai rece
ne-ai luat căldura din inimi
să ne-împletești din ea velință
așternut peste patul de vise
să nu le spulbere uitarea

jurămintele au rămas însă la mine
să nu le pierd mi le-am pictat icoană
pe peretele de la răsărit al inimii tale
la umbra căruia ne-am iubit prima oară
tu erai candelă și eu flacăra
deasupră-ne cerul policandru sub care
îngenunchiate oștiri îngerești ni se închinau
nu le vedeam căci nu știam că suntem regi
peste sacrul imperiu al trăirilor noastre
toți cei din afară ne pândeau
la fel ca nuntașii atunci în noaptea cea mare
să vadă de le-om da să bea din sticla cu vin roșu
speranță cu gust de păcat
mai pură și mai sfântă decât aghiazma
din care ca o renaștere ne va izvorî viața

nu mai e așa mult
fără tine efemeritatea asta-i tot mai plictisitoare
copii ne sunt mari și le știu pe toate
la ce bun să-i mai învăț filozofie
când ei se pierd în turmele de dinozauri
abia abia de le recit câte o poezie
mă tem să le mai spun că e de-a mea
să aibă lumea ce bârfi duminica
când vin în vizită la tine
ți-am mai plantat un strat de lăcămioare
peste care-n fiecare noapte lumânare
îți mai aprind pe cer câte o stea
din curtea asta pustie a vieții mele
sorbindu-te printre sughițuri
strop de vie în lacrimă de ceară

veșnicie ușoară iubito