jocurile au fost făcute de mult.
aș fi vrut să nu pot povesti despre el,

el care nu poate vorbi
care nu știe ce-i frica / nu atunci atunci când

mă prinde de mână și încearcă să
se așeze pe scaunul din fața mea.

corpul lui este perfect. corpul meu este perfect.
nu contează ceea ce am vrut să creez / vino aici
și am sa-ți arăt ca încă mai pot dansa / mai pot bea

totul e o șmecherie de evitare a realității.

că sunt un exemplar natural care luptă alături de el
și mă simt mult mai bine dacă recunosc că:

simt că înot în ape mâloase dar

iubesc ochii lui
iubesc
buzele lui care nu pot rosti niciun cuvant.
iubesc chipul lui mirat ca în fața unui acvariu
cu pești răpitori.
iubesc copilul meu care are autism.
/

dar ce-ai facut tu as-noapte?
eu nu mi-am putut ascunde durerea.

cu toate ARTIFICIILE CARE EXPLODAU PE CER
PENTRU CÃ ERA ZIUA RECUNOSTINȚEI

n-am să reușesc să înțeleg niciodată.

de ce mă uit la el / tot timpul
ca la o pasare fragilă care încearcă mereu să zboare

ca și cum ar sta pe marginea unui acoperiș deasupra manhatannului.

și eu știu că se va zdrobi
dar până atunci
nimic nu ma împiedică să spun.

sunt o super femeie și superfemeile nu plâng.

își iau puii în brațe și pleacă cu ei mai departe in zbor/ la fel
ca acvilele în prag de iarnă. nici ele nu pot vorbi
nu pot ințelege lumea mai mult decât

o facem noi/ fără frică/ fără niciun fel de frică.