Se strâng în palmele mele bucăți de tramvaie
ce întârzie și-și lasă bărbații
suspendați în refugii ruginite.
O curvă intelectuală își scuipă gândurile în colțul de vest al vagonului.
Bărbații se spânzură când află că n-au fost primii.
De parcă întâietatea le vomită liniștea în ureche.
Curva mestecă gumă cu gust de pepene.
Își scuipă viața în vagon.
Bărbații se învinețesc, iar ea se sprijină pe rând de trupurile lor inerte.
Ea nu se rușinează.
Spune ca îi iubește pe fiecare în parte.
Mă uit la cadavrele din vagon și-mi amintesc un vis.
Urlu.
Curva mă ia în brate și mă trage în poala ei.
Curva-mi bolborosește sau mă descântă.
Mă sufoc.
Curva mă strangulează.
Ea își vomită ficatul în trenul ce ne duce în fața blocului unde a murit tata.
Tata a murit într-o dimineață de iunie, 17.
Nu i-am mai auzit vocea de două mii cinci sute cinzeci și cinci de zile.
Am acasă un pick-up ruginit.
El m-a adus acasă în București.
Nu-mi amintesc vocea lui.
Închid ochii și-mi vin secvențele blocate cu el.
Nu-mi amintesc vocea lui și carnea mă doare.
Tata putrezește dintr-o dimineață de iunie, 17.
Ne-am dus de mult în gară și am cules amândoi maci.
Tata tace în mintea mea.
Tata tace în mintea mea și nu știu să-i dau glasul înapoi.
"Semeni cu taică-tu! Ești defectă!"
Semăn cu tata și sunt defectă.
Tata a murit într-o dimineață de iunie, 17.
Mama m-a dat afară într-o dimineață de 17.
Tata nu a murit de ziua mea.
Tata tace în capul meu și nu știu să-i dau glasul înapoi.
Vocea mamei îmi mănâncă oasele în fiecare dimineață de iunie când tata moare.
Tata moare în fiecare dimineață de șapte ani.
Tata tace și eu nu știu să îi dau glas.
Semăn cu el. Sunt defectă.
Semăn cu el și voi tăcea și eu curând
Tata a murit într-o dimineață de 17 când mi-am vomitat sufletul.
Tata putrezește și eu nu.
Curva își scuipă viața în vagon.