nu m-ar fi silit mama să port ochelari
nu aș fi văzut decât
ce aș fi vrut eu
să văd

priveam pe sub ochi
realitatea îngăduită de mine
până la un punct
când vedeam aievea, prin aer, alți ochi jucându-se
între ei până cădeau obosiți

atunci închideam ușa odăii
intram sub plapuma tăcerii absolute,
strângând în brațe
îngeri albi și negri

cu timpul
m-au silit să merg la grădiniță, unde trebuia să
văd ce vedeau toți
deși nu voiam în ruptul capului

dădeam din mâini și picioare
străduindu-mă să
fiu un înger bun

ochii vorbeau o limbă nemaivorbită
și nu se mai opreau
dacă nu m-ar fi silit ei să tac

astăzi
mă uit cu spaimă în aer,
privitul îmi face silă
s-au dus
îngerii albi și negri

ochii aceia lucizi deslușesc
umbre
pe care numai orbirea
le poate dezvălui.