și încă este foame pe aceste tărâmuri
dar totul se irosește

din blândețea noastră nu am putut construi o mamă
nici măcar o soră mai mică
cu care să ne jucăm seara cu jucării pe parchete curate.
suntem singuri lângă umbra acestui foc stins.

din blândețea noastră nu am putut construi o nouă
lume
așa cum ne-am imaginat
mai bună/ mai frumoasă.

dinspre noi, o hemoragie continuă
curge înspre voi / ca un val de râu înspumat,
un cutremur care nu reușește să spargă zidurile
10 grade richter si aceeași singurătate bolnavă
rămâne aici cu noi, ca un copil trist abandonat într-o gară.