încerc să-mi vindec sufletul pârjolit
îi las amprentele să se șteargă
de pe filele scrise cu patimă
până tăcerea se va întrupa-n cuvinte
și devine risipă-n albastru

nopțile devin franjuri în vânt
culorile toamnei îmi absorb privirea
doar cântecul păsărilor răsună
nu le speria
ele păstrează melancolia frumos

gândește
lasă porțile memoriei deschise
și prinde la stâlpi
florile cunoașterii
din inima rănită de iubire