Vorbesc cu niște oameni care nu mă înțeleg
În ochii lor văd ierni lungi și plate, nici un fir de iarbă
Tuburi digestive hulpave băloșind peste grătare
Râd din pântece cotletele de porc
Atât de tare încât le simt crestând timpanul realității
Se umflă-n piepturile lor micii și berea cu aroganță
Giboni în costum, gălăgioși cu încredere în sine
Oameni de succes în insuccesul universal
Modele perfecte ale imperfecțiunii umane
Niste mistreți care șurubăresc la fundația nimicului
Cu mințile coapte prea mult în zeama suficienței
Fustrări prăjite și distilate la teambuilding-uri
Mirosind a șerpi vicleni ascunși în furunculii societății
Omul simte ca să nu cadă în nesimțire
Viața lor e ca o piftie grea și unsuroasă
Urdorile dimineților în care nu se trezesc
Ei mă cred nebun, eu îi iubesc
Nu știu, nu au știut, nu vor ști și nu vor să știe
Nimic despre aurora boreală