Ca să vezi cum arăți, te uiți într-o oglindă. ea nu minte, nu știe și nu poate
dar ce poți face că multe lucruri rămân invizibile până și oglinzilor
bunăoară prostia. mulți nici nu realizează că suferă...
ei cred doar ce văd. pun mâna și pipăie
dar prostia nu are corp, gust sau miros
o altă chestie invizibilă e minciuna
poți spune câte minciuni vrei
oglinda nu le reflectă,
dar ele tot minciuni rămân...
bădărănia nu are trup și consistență
dar atârnă ca un lanț
oricum, cine mai are timp de bădărănie când ea se întinde ca pecinginea?
m-am așezat în fața ogolinzii și mi-am luat o poză gânditoare
învelit într-o tăcere decentă, uneori zâmbeam, alteori nu
oricum nimeni n-a băgat de seamă ca să se oglindească în tăcerea mea
așa că până și tăcerea a obosit să aștepte
și a plecat luându-mă cu ea...
v-a rămas oglinda...