tristețea de toamnă iar mă împresoară
cerul deasupra parcă este de plumb
clipele sunt grele ca pietrele de moară
izvorul meu susură lângă lan de porumb

o lumânare mi se aprinde-n piept
sufletul meu îngenunchiază iar
chem prin rugăciune astrul înțelept
să mă umple de lumină și de har

pe marea speranței navighez haotic
fără să știu pe unde ancora s-o cobor
aproape de laguna cu verdele exotic
să-mi fie cald și iarna frigul să-l dobor

e noapte în suflet simfonia oftează
pe harpa cerului atârnată de rază