și încă sângerăm,
încă înghițim praful ce se așterne ca o cenușă vulcanică
peste artere
/
peste inimi & soarele de toamnă ce se clatină
din când în când provocând
mici cutremure ce ne zguduie organele

pășim mai departe pe străzi
ca și cum am fi niște stafii
ce au uitat că există / dar sângele nostru
și inima noastră nu uită nimic

asta se vede când mergem pe covorul roșu de frunze
și ne amintim de aburii ce se ridică vara de pe un pământ scorojit/ când vine ploaia

[ prin crăpăturile deșerturilor se aud țipetele celor care s-au deshidratat încetul cu încetul
până au devenit ca și noi, prinși într-o plasă prin care doar aerul cald
și uscat mai poate trece & sunetul unei viori cântând ashram/ maria & the violin strings ]

dar e doar o fata morgana / o matrioșkă
din care scoatem pe rând,
pe rând,

păpușile
teama
visele
&
moartea.