adio,
ți-am adus o cârcă de vreascuri
de la celălalt capăt al pământului
tu doar încearcă să le aprinzi
cu lumina străvezie a lunii
sau
cu niște file rupte
din filosofia noastră despre neant

mă grăbesc iubito,
tu pregătește-mi un ceai în ibricul
nostru de piatră
dă-i foc cu livada asta uscată
căreia și-așa i-au căzut aripile
de atâta dor
eu plec să culeg niște viscol
dar îți promit că vin repede
în doar câteva sute de ani

mi-e greu dar
mă așteaptă avalanşe
pe streașina munților
iar lupii îmi despică inima
de fiecare dată
când te las sângerândă
printre corbii
cu ciocuri de gheaţă