Fofo, aveai frică de înălțime ca spânzuratul de prag,
și te-am iubit acolo sus, pe pasarelă,
când fața ta a desenat pe fața ta patru păsări negre.

Fofo, pasărea mea, Fofa mea,
mereu uităm că ne despărțim împărțind același nor, același cer, aceeași pasă...

Să cer, Fofo, să cer să nu uiți că te-am cules cu mâna mea?

Cu mâna mea de șchiop te-am întrebat de vreme:
vezi tu - din vreme-n vreme, cineva înjunghie cerul,
cerul se face roșu,
și atunci,

îndrăgostiții se simt îndrăgostiți de atâta roșu
și încep să tragă cu arcul.