culoare de tăcere și răcnet pietrei, clipa...
eram poem de vânt pe sub pământ și leneș
legam la guri sărutul și șoapta, fedeleș
pe când se deschidea la ceață-n zare pipa

apoi veneam spre-asupra cu strigătul de paie
pe foc de chinuri, oameni și mai nimic în rest
o mică nemurire iubeam la tine-n gest
de lacrimă-n tristețea zidită-n văz de ploaie

*

având de umbre patimi mormintele ne cresc
ca-n argument bacovii, ca-n turmentări nichita;
dar sub tăcere totul e nălucind ursita
și coaja cea de vorbe cu miezul eminesc