din nou eram cel mai mic dintre fii tatălui meu
geloși pe sacul meu plin
nu m-au schimbat pe arginții vreunui demon bogat
în schimb mi-au luat locul
în patul tău
pusesem de cu seară petale de trandafiri
credeam că răsăritul se va întinde precum o peltea
peste frunțile noastre de îngeri căzuți
îți era frig și-am făcut focul
în poala ta cântau greieri iar eu nu-mi găseam locul peste care
am zis că nimeni nu va fi mai marele meu
acea foame de un nou început
când nimeni nu ar fi avut nimic de spus
împotriva cuvântului vină
în jur nu ar fi căzut zidurile cuvioase ale noului Babilon
nu ar fi secat apele cu vești de războaie și ciumă

până în zilele noastre
suntem ceea ce muncim
muncim ce nu avem și iubim ceea ce ni se pare
mi-a spus timpul meu la o sticlă de vin
în buzunarul meu două monede îmi strică echilibrul
nu sunt obișnuit cu bani
pentru tot ce te iubesc moartea mi-ar plăti datoria
iar dimineața m-aș trezi fericit și murdar
ca într-un sălaș de țigani
adulmec
cerul
liber
nicio stea nu poate să pretindă supunere
eu
arhitectul propriei iubiri
nu-mi pasă că scad resursele
sau că mai avem un veac de trăit
în jurul scopului meu și al oricărui trup dispus
să cedeze în fața evidentei trădări
a momentelor când cuvintele taie respirația

așa trăiesc iubirea ta
în zilele împăraților ce ies la război iar eu și Dumnezeu ne vedem tineri