Toamnă grijulie, alunecarea în pântecele ei
îmi dezvăluie picăturile care se scurg
lent din interioru-mi printre canale,
fără o gură de vărsare, doar o baltă
domoală. Cu libelule și broscoi ciudați.
Înfumurați pe zi, orăcâitori în noapte.

Ascunse în stufăriș, viețuitoarele cu pete și antene
colorate, se zbuciumă între neguri.
Așteptând zorii pentru o nouă moarte.

Un vâslar bătrân se strecoară printre toate,
cu o plasă desfăcută,
în aceeași barcă blândă,
zâmbind poate, mai mult confuz decât
trăind, cred c-am ghicit,
e sufletul.