Chiar dacă trăiesc întru ea,
ea e prima pe care o rog să plece.
Dar nu din amor-propriu, ci dintr-o onestă,
chiar stranie politețe.

Fumez, fumăm, mult, mult prea mult
"Da, din toate speciile", dacă dorește cineva
să mă întrebe.
Iar în zorii primului liliac,
mă întreb ridicol unde a plecat.

Toamnă desuetă în fața rațiunii,
instinctele fac ochi, e dimineață,
obositor îmi aruncă Dumnezeu
semințe în ghiozdan.