Albă stea, de munți îndrăgostită,
A cerului de vară prea iubită,
Tu ești o singuratică ispită
De prea frumoasă bănuită.

Perfectă prizonieră tăinuită
Tu ți-ai dori să fii doar admirată,
Privită indiscret și prea rugată,
O clipă cu privirea mângâiată.

Acolo sus, pe stâncile mărețe,
Te-aș provoca la nemurire,
O nemurire altfel, prin iubire,
Sub înghețat-a munților privire.

Și-amestecându-ne prin firele de iarbă,
Eu te-aș iubi adulmecând cu admirație
Și te-aș atinge cu a gândului vibrație,
Timidă floare de o aroganță albă…


Alin Zamfir