salahori cu vocația sfârșitului
chiar și toamna o trăim incomplet
plânsul ei roșu-vocalic

unde ne sunt resursele de întuneric
unde sentimentul tragicului?
și de ce am exilat intensitatea ?

nu spunem nimic
nici când târziul ne mută inimile
din suflet de copil în pământ fără frunze
nici când noroiul ni se încurcă în degete
împroșcându-ne numele/ partea de durere cu cer
formal întipărită pe mimici mecanice

și cum ne lasă indiferenți
frontul pe care însăși neființa s-a înrolat!

din galben în putrefacție am naște
un pixel de lumină/ materia primă
pentru viitoarele anxietăți
apte să ne țină în viață

numai să ne amintim culorile!