erai ca un oracol
puteai prevesti timpul probabil,
balul bobocilor,
vara iubirilor
vremea ninsorilor
ceasul despărțirilor
eu tremuram în gerul apocalipsei
temându-mă,
așteptându-te,
pierzându-te,
îți vedeam doar eșarfa departe,
așa,
ca un gând rebel în liniștea
ninsorii,
ca o picătură de sânge
în irisul înghețat
al oamenilor de zăpadă
era doar o eșarfă roșie
pierdută irevocabil
într-o puritate ireală,
ca un sărut incandescent în
zarea incomensurabilă
totuși o fluturai delirant
într-un fel prevestitor de adio
ca pe o rană definitivă
mușcând până la sânge
ultima noastră ninsoare