treceau zilele,
una după alta,
noi le înșiram cumva ca pe mărgele,
în mintea noastră.

una mai frumoasă, una mai mijlocie,
altele mai bombate,
una mai fistichie, una mai trapezoidală,
zile fără nici o culoare,
cel mai des înșiram
vinerile negre.

cele gri-verzui erau mai rare,
ca și ochii tăi,
dealtfel.

la un moment dat am pierdut șirul,
oricum veneau într-o ordine curgătoare,
anii, visele, sărbătorile,
neîmplinirile,
zilele fără rost,
viețile fără nici un rost,
șiraguri atât de grele, încât la un moment dat
au început să ne
gârbovească
ajungând să ne putem număra doar pașii,
de la o zi,
la alta.