Cerne iarna ca din Rai,
Cu argint și dor pe plai,
Dintr-un cer ce-n buimăceală,
S-a trezit cu sprinteneală.

Pe fântână și capac,
Gemotoace de bumbac,
Le așează cu migală,
Și prin pomi șirag, în fală.

Vântul geme, a prins glas,
Și fularul mi l-a tras,
Și l-a dus...acu-i bălai,
Doamne, câmpul e ca-n Rai!

Ici, un guguștiuc tăcut,
Este trist, da prefăcut.
Pițigoiul se îmbracă
În cojoc și țup! pe-o creacă.

Ți!Ți!Ți! în micul grai,
Ninge ca din colÈ› de Rai!