Am înstrăinat cuvintele, dar scrisul mă trădează,
sunt un marginalizat în gânduri,
se rup din suflet credințe statornice
lumea e o furgonetă goală plecată la drum.

Nu-ți mai simt prezența,
casa noastră se ruinează și alunecă-n uitare,
poate o să-mi schimb tot ce am sedimentat
și te voi lua cu mine
în partea mea de adevăr nemărturisit.

Inima ta cuprinsă de îndoieli și a mea dezamăgită
se vor căuta întregi înainte de apus,
de atâta ploaie măruntă și deasă
le vom găsi un acoperiș de frunze
pe malul unui râu de lacrimi.

Ce se întâmplă mă doare
și parcă durerea-i folositoare
când aduce o rază de lumină caldă,
caut atâta tăcere cât să vorbească umbra
și noaptea să ne primească sub umbrelă
ca pe doi rătăciți de singurătate
cu dragostea în buzunarele cusute
pentru bucăți din comoară
vitregită atâta vreme de valoare.

Timpul s-a încărcat de nerăbdare,
a trecut pe lângă noi ca păsările
grăbite în zbor spre țările calde,
noi am rămas la mistuit iubirea
într-o iarnă cu îngeri.