Sunt român pribeag în lume,
N-am cui plânge, n-am cui spune,
Când m-apucă dor de casă,
Căci stăinului nu-i pasă.

Sunt român în orice țară,
Unde viața nu-i ușoară;
Însă nu uit niciodată
Că am mamă, că am tată,

Că am țara-ngândurată,
Ce-așteaptă ca mama-n poartă...
Și că rădăcini profunde,
Sunt ”acasă”. Astfel unde?

Sunt român și-n piept îmi bate,
Cât aș fi eu de departe;
Inimă română, bună,
Dar primit de la străbună.

Patrie să nu ai teamă
Dacă opt nevoi mă cheamă
Prin străini, și că vorbesc
Graiul lor...tot te iubesc!

Sunt român cu dor de țară,
Care scurmă să mă doară...
Lumea largă-i generoasă,
România e acasă!