Și de-ar fi mai multe bătăi pe minut,
în ciuda trecerii noastre întâmplătoare prin viață,
și dacă tu ai fi bătaia mea de inimă
prelungită la nesfârșit
prin pulsul altor vremuri...
cine să mai știe care-i măsura
muririi întru ființă?
Că nemăsurat este strigătul sângelui
când se pierde în sincopele vremii,
leagăn fără hotar, liniștea
în care ne murim înainte de vreme.
Lăsăm urme doar spre îmblânzirea gerului din suflete,
cât să mai rămânem, o vreme, potriviți, față în față.
Aici nimic nu mai este imposibil,
așteptările cresc direct din trunchiul durerilor,
ca niște anse prin care trece suferința noastră comună.
Și îți spun: dincolo de orice timp, vom înfrăți în cuvinte.