Mi-e dor de tine, om frumos…


Mi-e dor de dorul tău de mine,
Nu cel de acum, de cel ce-a fost odată,
Când gura îți rostea numai cuvinte tandre,
Ce inima-ți simțea cu adevărat,
Iar dragostea-ți era înflăcărată.
Un Romeo îndrăgostit erai din poartă.

Mi-e dor de doruL meu de tine,
Nu cel de acum, certat cu timpul nou,
De cel ce-a fost o dată de simțuri sufocat,
Când sărutările fără nesaț mă înfiorau
Și inima în pieptul meu bătea s-o spargă.
O Julietă eram, înflăcărată toată de iubire.

Mi-e dor de îmbrățișările curate,
Ce nu credeam că vor pieri vreodată,
Mi-e dor de cerul înstelat privit din iarba înaltă
Și de concertul greierilor fascinant,
(când urșii rătăciți aproape ne gâdilau în talpă)
Când Luna curioasă ne însoțea discretă.

Mi-e dor de râsul nostru sănătos și însetat de glume,
(ce uimea mereu auditorii)
De băile de apă și de soare lângă stânci abrupte
Sau lângă focuri înalte ce Luna eclipsau,
În mijlocul naturii uimitoare,
Când frăguțele aromate
gurile ne îndulceau mărinimos,
Iar zilele noastre musteau de încântare.

Mi-e dor de tot ce-a fost frumos odată,
De tinerețea noastră mereu invidiată,
De dragostea cu timpul ei discret.
Mi-e dor de tine, om frumos !
Greșelile cândva nesuportate ți-am iertat…
Dar timpul nu le iartă,
Doar dorul a rămas nevinovat.

03-12-2018