Astăzi savurez cum ninge-n grădină,
pomii se apleacă frumos în semn de respect,
e o lumină scânteietor de albă
pe blana pufoasă ce îmbracă pământul.
Cireșul are ramurile cu flori de vată
și tu-l privești cu o iubire de femeie
cu sărutul rece tremurat în oglindă,
colțul gurii ți-l inundă căldura
într-o revărsare de dragoste peste maluri
și peste inima-mi aflată desculță
pe cărările care duc la sufletu’-È›i pătimaÈ™.

Seara ne trimite semne fără orizont,
suntem ca într-un rai pierdut pe drum
pe care-l vom căuta cu lanterna roșie a trecutului,
înainte de prăbușirea nopții peste întuneric
tu-mi vei zdrențui marginile timpului
și vei rupe din mine iubirea ce-ți trebuie,
o amazoană a dimineții de iarnă
topind cu respirația fulgii așteptării.

Ești atât de mireasă și de femeie
că zăpada te îmracă-n mătase
cu o trenă voluptoasă și atât de lungă
încât iarna îți face loc să pășești în paradis.